O inghetatica

-Mai bine nu spun nimic. spuse Any oftand.

-De ce ? Ce s-a intamplat ? Sau inventezi faza ,, Mi-a intrat ceva in ochi"?

-Nu da e un lucru foarte dureros pentru mine! spuse Any incepand sa planga si mai tare.

-Ce s-a intamplat Any , spune ? intreba Vanessa pierzandu-si cumpatul.

-Pai faza e ca mi-am amintit de parintii mei care au murit acum cateva luni, amondoi, intr-un accident! Si mie foarte dor de ei! spuse Any incepand sa planga in hohote de durere.

Vanessa se intrista cand auzi soarta cruda pe care o avea de infruntat Any , si totusi ea nu isi arata tristetea , din contra era destul de fericita si nu parea sa aiba probleme asa de mari.
-Imi pare rau Any , foarte rau sa sti !

-Sa stiti ca de atunci eu sunt tare trista. Si de aceea sunt si suparata uneori. Si plec de la voi din camere. Pentru ca imi amintesc de acel accident. A fost foarte crud pentru mine. Imi amintesc de ei in fiecare clipa. A fost cumplit sa-mi vad parintii morti in fata ochilor! iar Any incepea sa se descarce incet de acea durere.

Vanessa nu spuse nimic , i se parea o poveste extrem de trista si dureroasa , mai trista decat povestea ei . Macar ea nu-si cunoscuse parintii niciodata , habar nu avea daca traiau sau nu .

-Faza e ca ....si Any se opri ezitand putin. Faza e ca eu i-am vazut cand au facut accident. Eram cu ei in masina. Dar eu mi-am folosit puterile ca sa ies si cand s-o scot si pe mama... masina a luat foc din cauza motorului. De fapt de vina pentru accident a fost alt om care s-a bagat in noi trimitandu-ne intr-un copacsi care a scapat cu viata. Iar parintii mei au murit nevinovati! am spus incepand sa plang iarasi. Si omul ala nici macar n-a platit pentru ce-a facut. E liber si se plimba pe strazi. Si mie asa o ciuda. Ca Dumnezeu ia mai dat lui o sansa si parintiilor mei nu.

Cu ochii inlacrimati Vanessa spuse :
-Ti-am spus , imi pare foarte rau ! Si stiu ca in viata asta sunt lucruri nu prea corecte , dar asta e .

-Da, da eu nu pot sa inteleg de ce omul ala nu a fost pedepsit. De ce au trebuit sa moara parintii mei si nu el? se intreba Any foarte indurerata.

-Poate exista un motiv anume pe care nimeni dintre noi nu il stie , incerca Vanessa sa o linisteasca pe Any.

Dupa un timp Any s-a mai linistit.
-Multumesc ca imi esti alaturi Vanessa acum. Pacat ca n-ai fost si atunci! Poate atunci aveam mai mare nevoie de tine sau de oricine altcineva, pentru c-am fost singura. Da ce sa facem daca soarta a vrut sa ne intalnim doar acum... spuse Any cu un chip trist si ochi inlacrimati.

Vanessa nu spuse nimic , insa pe fata ei se citi mandria si multumirea .

Ren asculta discutia cu ochii inchisi.
-Poate pentru ca avea o menire importanta...Uneori toti necesita o a doua sansa, sopti el.

-Haide Ren fi si tu mai serios! i-am zis eu in gluma cu zambetul pe buze. Se pare ca mai mai inveselit. Tu sti cand sa intervi mereu pentru a face persoana sa se simta mai bine! i-am spus eu.

-Nu, glumeam. Din greseli inveti...

-Ok! Hai sa terminam cu povestea asta ca ma face dinnou sa ma intristez si sa facem ceva! Ce ziceti? i-am intrebat eu asteptand raspunsul.

-Da, sigur! Raspunse Ren insufletit.

-Pai propuneti. M-am cam plictisit aici stand. Am un chef nebun sa dansez.

-Eu lucrez azi aici ! ii reaminti Vanessa .

-Da da ce sa facem altceva? Eu m-am plictisit sa stau aici! spuse Any plictisita.

-Tragi si tu chiulu putin..

Vanessa dadu din umeri si luand ultima inghititura din suc se ridica si spuse :
-Eu trebuie sa plec , ma cheama tantalaul ala , mereu se crede seful .

-Si noi ce facem Ren? am spus eu dupa ce a plecat Vanessa.